top of page

Bleuchâtel este o brânză cu tentă puternic albastră, cremoasă, cu o textura marmorată şi moale şi urme de mucegai nobil. 
 

Numele ei provine de la contrastul albastru « bleu » şi de la oraşul elveţian Neuchatel. Numită şi « albastru elveţian » este o referinţă în cercurile brânzeturilor cu textura marmorată de gamă înaltă.​ Roata de brânză este rotundă, de culoare albă, cu diametru de 18cm, o înălţime de 9 cm şi cântăreşte între 2 şi 3 kg. Perioada de afinare pentru Bleuchâtel este de 1 lună.

Bleuchâtel este o creaţie pură a lui Didier Germain, proprietarul brânzăriei Les Martel. În prezent este fabricată la Ponts-de-Martel.

Situată în valea Sagne la 1009 m altitudine, brânzăria Les Martel a luat fiinţă în 1992 ca urmare a fuziunii a trei societăţi de brânzărie Combe - Dernier, Les Ponts – de - Martel şi Petit - Martel. Cei interesaţi pot vizita această brânzărie unde se propune între altele degustarea unui                   « Fondue Uriaş » pentru 100 de persoane (numai cu rezervare). 


Producătorii ce livrează laptele la această brânzărie sunt în număr de 22, ceea ce se traduce printr-o cantitate de doar 3.2 milioane de litri de lapte anual.
« Bleuchâtel » a câştigat premiul 3 la concursul internaţional de brânzeturi albastre din Spania şi medalia de aur la Swiss Cheese Awards în 2008 şi 2010.
Această brânză untoasă şi cremoasă, de origine nobilă, cu inimă tandră şi broderie albastră, este pentru degustători un adevărat deliciu, o savoare de înalt rafinament.
Folosită pentru a orna cele mai frumoase salate, Bluechâtel se poate servi la desert sau poate fi folosită la sosurile tradiţionale elveţiene.

 

bleuchatel-watervalguy2015ccsa40.jpg
Appenzeller: Our Products
Bleuchatel1.jpg

©2021 by Swiss Exclusive Products.

bottom of page